Vizualizat acum 5 ore

Grădinița cu program prelungit „Gulliver” Sfântu Gheorghe

(0/5)
Imagini
Grădiniţa noastră este aşezată în aceea parte a oraşului Sfântu Gheorghe, unde în urmă cu 50 de ani s-a încercat înfiinţarea unui ilustru cartier muncitoresc. Clădirea principală se află între uriaşele blocuri turn, din anul 1977, în Str. Dealului, nr. 24, iar structura Grădiniţa Nr.5, poreclită Micuţul Gulliver, în Str. Kós Károly, nr. 78 . Numele de Gulliver a fost preluat în 1999 într-un cadru festiv.
Instantaneu pare că Gulliver se află în ţara uriaşilor, însă după o privire mai adâncă, se vede că “Gulliver” doreşte să îngrijească, să ocrotească, copiii care i-au fost încredinţaţi. Gulliver se află în țara piticilor.
Clădirile noastre corespund din toate punctele de vedere educării copiilor de 3-6/-7ani. Programul se desfăşoară în limba maghiară şi română în 13 grupe, sub îndrumarea a 25 de educatoare.
Programa grădiniţei noastre este variată şi colorată, asemeni  curcubeului. Avem grupe tradiţionale, reformate, Waldorf. Precum curcubeul este plăcut ochiului şi sufletului, astfel aceaste alternative au un efect benefic asupra cadrelor didactice şi a copiilor. O lume colorată – în care, tradiţionalul şi modernul se îmbină sub mâinile educatoarelor, o lume care acceptând diversitatea, asigură un mediu favorabil dezvoltării globale, sănătoase.
Facilităţi
Servicii grădiniţe de stat
Program prelungit
Video
Localizare pe hartă
Recenzii de la utilizatori
Nu sunt recenzii !
Nu sunt recenzii pentru această companie, poţi fi primul care îşi spune opinia !
Scrie recenzie
5
4
3
2
1
Numai membrii pot adăuga un comentariu Autentificare sau Inregistrează-te